ANUNŢ
O statuie ecvestră Carol I în Bucureşti credem că are potenţial asentimentul tuturor celor care consimt la necesitatea omagierii acestui important modernizator al României. Două alte elemente de omagiere vor fi implicate în lucrarea sculptorului Florin Codre, fiind adresate istoriei noastre naţionale, celor care, în perioada interbelică, au comandat primul Carol ecvestru în Bucureşti, dar şi modernizatorilor anonimi ai României: locaţia, în faţa clădirii fostelor Fundaţii Regale actualmente Biblioteca Centrală Universitară, care va fi riguros aceeaşi cu cea în care s-a aflat până în anul 1948 statuia ecvestră Carol I, realizată de sculptorul croat Ivan Mestrovic şi ideea centrală a lucrării, expresie monumentală a regelui-cetăţean, noutate istorică născută, aici în Europa, odată cu principiile modernităţii noastre politice.
Noutatea compoziţională a lucrării va fi vizibilă în siajul acestei idei a regelui „întemeietor”: este vorba de transformarea suprafeţei pe care vor fi ridicate statuia şi soclul ei într-o lucrare nu mai puţin semnificativă decât statuia însăşi. Va fi o suprafaţă circulară cu un diametru de 20 de metri care va reprezenta prin efectele ei vizuale, tactile şi simbolice expresia plastică a unui sanctuar laic. În centrul ei va fi amplasată statuia ecvestră din bronz, pe un soclu din piatră (5,00 m x 2,50 m) cu înălţimea preconizată de 8,00 m.
Pentru a testa opiniile concetăţenilor ADMINISTRAŢIA MONUMENTELOR ŞI PATRIMONIULUI TURISTIC, instituţie publică de cultură prin care se materializează proiectul Primăriei Municipiului Bucureşti, a amplasat în Piaţa Revoluţiei – în faţa intrării principale a Bibliotecii Centrale Universitare - o machetă din fibră de sticlă a monumentului pe un soclu provizoriu.
Pentru că ne interesează părerile dumneavoastră în legătură cu acest proiect major al Municipalităţii, vă rugăm să ne transmiteţi mesajele pe e-mail la următoarea adresă: proiectcarol1@pmb.ro .